Colectionez clipe frumoase
De cand ma stiu, colectionez. Am inceput cu scoici si pietre, adunate de prin toate vacantele. Era o bucurie sa le caut, sa le gasesc, asa cum si sortatul lor dupa forma sau culoare si trecerea periodica in revista a comorilor aveau farmecul lor si imi umpleau zilele lenese de vacante scolare.
Timbre postale? Fara numar. Clasoare cochete, aranjate dupa marime, adopostesc si acum colectii complete de timbre, mai comune sau mai rare, de pe la noi sau din tari care doar dupa nume nu stiam sa le plasez pe harta, cu animale, flori sau picturi. Imi placea sa deschid plicul cumparat de mama de la posta si sa caut cu infrigurare exemplare care sa-mi completeze colectiile. Eram dezamagita de dubluri, dar nu renuntam sa sper ca, in alt plic, voi afla timbrele lipsa, si poate unele cu totul deosebite si valoroase…
Am avut si ierbar, unul dintre cele mai complete pentru un copil de varsta mea, pot zice. Presam cu rabdare zeci de panselute, ciubotica cucului, fire de lalea, musetel, precum si altele necunoscute dupa nume, alegeam exemplarele stafidite artistic, fara foi rupte sau desprinse si le prindeam cu rabdare pe pagini albe de bloc de desen cu floare, frunza, radacina, cu scris stramb dar citet sub fiecare, sa se stie ce sunt. Am scufundat in culoare si am valurit atunci cateva carti tehnice groase din casa, noroc ca nu se mai uita nimeni pe ele sa vada in ce hal le-am stricat.
Pacat, caci anul urmator, colectionam carti, pe care le ordonam in biblioteca dupa marime si stil, notand titlurile si autorii intr-un caiet special. Ma gandeam sa ma fac bibliotecara, aveam o legitimatie la biblioteca din cartier si eram fascinata de locul acela atat de misterios. Odata cu parcurgerea cartilor de aventura si politiste, imi amintesc cu drag de caietele in care copiam litere din alfabetul grec, celtic sau chirilic. Stiam, cam ce ar trebui orice spion de 10 ani sa stie, pentru a schimba in timpul orelor mesaje cu prietena cea mai buna fara a avea vreo frica de interceptarea spuselor- doar foloseam un cod celebru in cartile de spionaj, codul cartii duble- adica notam amandoua, folosind aceeasi carte, manualul de romana- numarul paginii, numarul randului, numarul cuvantului pe care vroiam sa-l scriem…si tot asa. Ah, ce vremuri frumoase!
Pasiunea pentru populatii disparute si povestile despre mayasi sau egipteni mi-au trezit, fireste, apetitul pentru arheologie. Am sapat mult in curtea bunicului. Am gasit, in apropierea unui patul in paragina cateva seceri, dalti si alte fieraraie cu utilizari imposibil de determinat. Munca nu era cu totul zadarnica, bunicul cultivand, dupa mine, rosii.
A trecut ceva vreme de cand nu am mai colectionat, constient vorbind, nimic. Nici arta, nici parfumuri, nici pantofi, nici bijuterii, nici barbati. Incerc sa-mi amintesc ultimele preocupari de acest fel si nu imi vin in minte decat fotografiile organizate in albume sau in folderele de pe computer. Este singura colectie la care nu am renuntat in timp, care creste constant si care surprinde clipe frumoase.
Imi voi incuraja copiii sa stranga lucruri, sa aiba pasiuni. Asta ii va face mai rabdatori, mai perseverenti, mai ordonati, organizati, mai creativi si mai fericiti. Eu asa cred.