Despre vecini si vecinatati

Avem vecini. Este un dat, un lucru pe care il luam ca atare si il gestionam cum putem. De cele mai multe ori nu ne iubim vecinii. Oamenii traiesc in grup, in comunitate, dar isi doresc, de fapt, sihastria. Nu functionam ca un organism colectiv, ordonat si disciplinat, asemeni albinelor, de exemplu, avem stiluri de viata diferite, nivele de educatie si de instruire diferite, sensibilitati diferite. Cat priveste notiunea de spatiu intim, sau de spatiu personal, ohoo…aici sunt studii intregi privind toleranta pe care un individ o are fata de ceilalti, dimensiunea “bulei” care il inconjoara (aproximativ 45 de cm reprezinta spatiul intim) si in care, daca patrunde o alta persoana, fara permisiune, este resimtit un puternic discomfort. Limitele de toleranta difera deci, mult, de la persoana la persoana, in cadrul aceleiasi culturi, cu atat mai mult daca contextul cultural difera. Este cunoscut exemplul interactiunii intre asiatici si europeni, primii, apropiindu-se mai mult de cei din urma in cadrul conversatiei, europenii fiind tentati sa se retraga, intrucat percep o incalcare a spatiului personal. Sau modul in care reactionam cand suntem nevoiti sa toleram incalcarea spatiului intim intr-un lift sau autobuz aglomerat- evitam priviri, ne izolam in adancul sinelui si depersonalizam prezentele din jurul nostru.

In aceste conditii, un exercitiu de vizualizare a apartamentelor dintr-un bloc de locuinte in “wireframe”, prin dizolvarea peretilor si radiografierea la rece a celor care co habiteaza condominiumul, arata ca, de multe ori, spatiul de siguranta psihologica a individului este incalcat, intersectat cu al altora, de unde permanenta stare de neliniste, de suprastimulare si discomfort care conduce, mai devreme sau mai tarziu, la dorinta fireasca de a avea o locuinta izolata, cu curte, cu limite generoase fata de vecini.

Cunosc familii care locuiesc la bloc si sunt innebunite de convietuirea comuna- zgomot, comportamente nepotrivite, prezenta deranjanta a unor animale de companie. Cunosc persoane care au fugit de la bloc la casa si intampina si aici probleme legate de vecinatati, caci putine sunt zonele de locuire urbana decent lotizate, unde sa nu fie case alipite la calcane, sau case vecine la limita Codului Civil, la 2 metri distanta de gard. Nu comentez incalcarile flagrante ale legislatiei, constructii mult prea inalte pentru regimul zonei, care ocupa la sol mai mult decat e prevazut prin parametrii urbanistici, rezultand curti meschine, priviri indiscrete pe proprietatile altora, deranj prin prizma zgomotului si activitatilor cotidiene sau exceptionale- un gratar de peste in curte poate anihila un cartier intreg de locuinte inghesuite, o petrecere din vecini asisderea. Iedera vecinului se catara in voie pe casa ta; stii tot ce gateste vecinul, pentru ca aerisirea de la bucatarie este la doi pasi de gardul tau. Cand iese sa fumeze in curte, te repezi sa inchizi geamurile.. suna cunoscut? Animalele de companie pot fi zgomotoase si la casa, nu doar la bloc, te pot latra cu patos din momentul in care pasesti in curtea proprie, in care incerci sa te relaxezi si nu sa acumulezi frustrare si energie negativa. Aceleasi animale pot fi lasate de vecini mai putini educati sa se dezmorteasca putin pe strada, sa isi consume energia speriind cativa copii si trecatori si, de ce nu, sa foloseasca prilejul pentru a debarasa produsul elaborat in urma ultimei mese. Unde, nu conteaza, vorbim de obiceiuri impamantenite printre locatarii fostelor mahalale din orice oras, care au curti prea mici, atat pentru animale, cat si pentru oameni. Sunt loturi mici, neconstruibile, dupa regulile actuale de urbanism, dar, de multe ori, exorbitant de scumpe, fiind bine amplasate pe langa centrele oraselor. Este nevoie de ani si ani, ca loturile mici sa se comaseze, sa poata asigura o locuire decenta si adecvata anilor pe care ii traim. Aveti grija, deci, ce cumparati!