O vacanta mai putin reusita

Care era intrebarea leitmotiv a primelor zile ale anului scolar? Cum ti-ai petrecut vacanta de vara! Pe mine m-a chinuit mereu intrebarea asta, simteam ca trebuie sa plusez, sa infloresc realitatea, sa spun ceva care sa depaseasca banalul. Asteptam sa se ajunga la mine cu spaima si concentrare, brodind mereu vacante upgradate, pe masura asteptarilor. In fine, nu mereu. La inceput, am povestit cu sinceritate- am fost la bunici, in orasul Tecuci. Replica usturatoare a venit atunci chiar de la cadrul didactic- e maaare orasul Tecuci. E chiar ORAS?? Simt si acum rasetele isterice ale colegilor, si obrajii mei infierbantati. Nu aveam bani de vacante flamboyante, care sa induca respectul audientei minore. De atunci, povestile mele referitoare la vacante au depasit sensibil dar credibil taramul realitatii. Si toata lumea a fost fericita.

Ani mai tarziu, am observat ca si printre adulti exista tendinta de a nu raspunde cu sinceritate la intrebarile legate de feedback-ul unei vacante. Totul a fost excelent. De ce sa riste sa fie considerati prosti pentru ca au dat o gramada de bani pe servicii inexistente, mai bine sa salvam aparentele.

Ei bine, sunt atat de echilibrata psihic, de matura si gata sa imi asum alegeri si greseli incat incep eu. De data asta, am dat-o in bara, prieteni. Am ales neinspirat- tara, regiunea, perioada, hotelul, restaurantul, plaja, parcarea….tot. Am calatorit in timp intr-un hotel la care micul dejun se platea cu cartoane.

ast1 ast3ast2

Cerberul de la usa incaperii destinate alimentarii noastre matinale era o doamna acra, cu halat patat si scufie alba pe cap. Spatiul in care se servea masa era intunecat si inghesuit si trist, foarte trist…o perdea il separa de o sala in care scaune aliniate, orientate catre un birou mimau o sala de conferinte… Doamnee… O sticla de plastic infipta in deschiderea unui geam tinea loc de opritor. Ma uitam la oamenii care isi culegeau mancarea din recipientele incalzite cu flacara si ma intrebam daca simt si ei ridicolul si alunecarea in alte epoci trecute. Hotelul, renovat, dar cat sa dea bine in pozele de pe Booking, unde are un scor ametitor de bun, este plin. Tejgheaua receptionerei este calculata pentru inaltimea unui om de doi metri. Eu stau pe varfuri si tot nu vad persoana de dupa zid decat de la nas in sus. So… Prima camera propusa ne oferea privelistea unor rezervoare albastre amplasate pe terasa. Era, cu siguranta, pe latura cu liniste. Totusi, am optat pentru zgomot si o mare laterala, vizibila discret prin frunzisul unui copac. Principala observatie privitoare la camera a fost senzatia permanenta ca baia noastra mai este folosita de cineva. Am si verificat, de cateva ori, in timpul primei nopti. Cum nu cred in fantome, desi mi-a placut enorm povestea cu fantoma din Canterville, singura banala explicatie este o izolare inexistenta a instalatiilor din zona baii. Astfel ca, auzeam destul de clar, fiecare folosire a utilitatilor de catre multii nostrii vecini. Si sunt cam 13 etaje…

Iar plaja, plaja spre care receptionera cu zambet fortat ne-a indreptat fara sa clipeasca, dandu-ne si niste bratari idioate, galbui, ei bine, este o aglomerare gen gramada cere varf de sezlonguri, cu umbra la doar primele doua randuri, cu zgomot si agitatie. Depresia si disperarea odata instalate, au urmat doar cateva slabe tentative de identificare a unor valori pozitive ale locatiei, esuate si urmate de abandonarea vacantei mai devreme decat era estimat. Asta e, invatam si din experiente negative.

Iar dupa mine, o vacanta nereusita este vitala pentru a boldui o vacanta buna si valorile urmarite in conturarea ei. Este confirmarea acelui- la anu’ Grecia, cu siguranta si fara sa ne uitam inapoi… este negativul care pune in valoare pozitivul si asa mai departe.

Asta e, trebuie sa te ierti si sa mergi mai departe.

Noaptea mintii, prieteni, noaptea mintii…