Renunt?… Merg mai departe?

oameniMeseria de arhitect este una dintre cele cu chemare (sau ar trebui sa fie). Necesita pregatire, nu te poti decide brusc ca vrei sa fii arhitect, cu sanse de reusita. Aici, nu e loc de spontaneitate. Urmeaza munca, emotii, ajungi student. Investesti mult in rechizite, in printuri, carti, excursii, viata sociala… Munca iar, te slefuiesti, cresti, e frumos!…, treci prin matrita de final si primesti stampila  care iti da drept de practica. De aici, esti liber, entuziast, gata sa-ti dovedesti tie si altora ca a meritat efortul, ca vrei si poti face lucruri marete.

Din experienta mea, 60% incep sa lucreze la firme de arhitectura pe bani putini spre deloc inca din ultimii ani de facultate. Se cauta tineri “proactivi, pasionati, responsabili, autonomi”, care sa stie TOT si sa lucreze MULT, dar sa fie platiti PUTIN. Si totusi, e o perioada cand esti fericit daca gasesti de lucru. Altii fac machete sau asa numitele randari 3D, vizualizarile colorate ale obiectelor de arhitectura, spre mai buna intelegere a ce vrea sa spuna acolo arhitectul. Dupa o perioada de angajat, tanarul arhitect incepe sa-si piarda din elanul initial- unde e design-ul? Rezolva parcari cu sute de masini, sau muta peretii interiori la constructii comerciale, recalculand zilnic sute de arii, refacand plansele cu planuri, pereti (rezistent la foc sau nu…), pardoseli, electrice, lumini, elevatii interioare, sectiuni… sau face detalii pe banda rulanta. Unele detalii sunt tip, deci creativitatea nu intra in discutie. Caiete de sarcini? Devize? Liste de materiale? In Excel? E si asta treaba arhitectului, asa ca nu te plange, trebuie facute. Tanarul nostru merge rar pe santier, iar cand o face, priveste pierdut desfasurarea de forte, utilaje, armaturi, fundatii, neavand pe cine intreba ce nu pricepe, sau temandu-se ca va fi privit dispretuitor daca o face.

Dupa 2, 3, 5 ani, majoritatea trec prin faza deschiderii biroului individual de arhitectura. Este normal, ai prins ceva aripi, ai inteles cum decurge un proiect, vrei sa fii pe picioarele tale. Dar, doar un procent mic rezista doar din activitatea proprie, majoritatea nu se pot desprinde de firma la care sunt angajati. Multe birouri se inchid dupa doar un an, din lipsa de clienti.

Deci, cand si cum se domoleste elanul? As zice ca dupa aproximativ 5 ani de viata reala de arhitect. 5 ani in care:

– lucrezi mult, foarte mult, uneori pana dimineata, cand ai predare a doua zi

– castigi mai putin (si cu mai mult efort) decat colegi de liceu care au terminat alte facultati si sunt pe piata de mai multi ani decat tine

– nu reusesti sa intrevezi un plan de viitor- afacerea ta, un drum propriu in meseria asta

– traiesti deziluzia de a nu iti folosi abilitatile de arhitect creativ, placerea de a gasi solutia, de a fi tu cel care gandeste conceptul

– esti obosit sa muti linii in autocad, DOAR sa muti linii

– au trecut 5 ani si tu nu intelegi prea bine munca de pe santier; nu stii decat detaliile de pe hartie, nu le vizualizezi puse in opera; prietenii te intreaba despre materiale noi sau solutii de hidroizolare si realizezi ca nu ai evoluat prea mult in aceasta directie, ramai in mare masura cu informatiile din cursurile de finisaj din facultate

– incepi sa-ti urasti colegii, sefii, clientii, inginerii, functionarii de la primarie care iti resping documentatia

– iti urasti calculatorul, telefonul, imprimanta

– esti obosit, frustrat, pe pilot automat….poate ai o familie si credit…te simti captiv intr-o meserie care nu iti aduce satisfactiile pe care le intrevedeai la inceput.

– iti doresti sa ai alta slujba, una banoasa, iar arhitectura sa fie hobby-ul tau.

Si, ce se intampla acum?

Am colegi care au renuntat la proiectare si au gasit alte nise de exploatat- publicitate, arhitectura de interior, arhitectura peisagera. Altii se orienteaza spre catedra, desi e greu si acolo…sau administratie publica. Sunt arhitecti care fac doar randari 3d sau au firme de machete. Si, sunt arhitecti care au schimbat total domeniul- fac animatii sau jocuri pe calculator, fac comert cu diverse produse, s-au apucat de agricultura bio, etc.

Deceptionat? Poate, dar fara sa regrete alegerea drumului. Dezamagit de societate, de economie, de criza, de cum e perceputa de public profesia, de incapacitatea sa de a fi mai competitiv pe piata. Drumul a fost sublim, miraculos, te-a schimbat ca om, te-a facut mai bun. Niciodata de drum.