Despre copii, testari de prichindei si educatie
Am citit ieri postarea lui Radu Dumitru, “Tristetea de a avea copii tantalai”, si i-am simtit si eu tristetea. Eu am absolvit Colegiul National “Sfantul Sava”, primul pe tara in acest an in topul mediilor de admitere, la distanta absolut infima de Colegiul National “Gheorghe Lazar”, la care face referire Radu. Am vazut cu stupoare ca la specializarea Mate-Info – bilingv engleza de la Colegiul “Sfantul Sava”, ultima medie de admitere a fost 9.90, o adevarata loterie, as zice.
Imi imaginez tensiunea si eforturile sustinute pe care parinti si copii le fac pentru a ajunge in licee bune si ma gandesc cu groaza la ce ma asteapta si pe mine. Deocamdata, copiii mei sunt toddleri, am avut un prim contact cu gradinitele, urmeaza sa ne gandim la ce scoala o vom inscrie pe I. pentru a urma clasa pregtitoare si a intra, cu adevarat, “in sistem”.
La gradinita, lumea e relativ relaxata. Exista optionale de limbi straine, dans sau arta teatrala, alegi sau nu sa le achiti si sa participe la ele copilul. In general, le bifezi, pentru ca altfel copilul se poate simtii exclus din grup. Costurile nu sunt atat de ridicate incat sa-i rapesti odraslei bucuria unei activitati mai altfel decat restul, interactiunea cu alt adult decat educatoarea, posibilitatea (infima) descoperirii unei pasiuni sau talent. Deci, nimic de pierdut, nimeni nu are asteptari la varsta asta. Asa credeam, cel putin.
Dar am vazut in jurul meu si parinti inversunati, care isi alearga copiii pe la diverse cluburi, evenimente si cursuri, inundandu-i cu informatii si tinandu-i intr-o stricta supraveghere a dezvoltarii de la frageda varsta de 4-5 ani. E greu sa nu te intrebi- oare ei fac rau?…si, mai ales, oare eu fac bine?…
Exista si asa numitele activitati care se fac zilnic cu educatoarea. La noi de pilda, exista niste caiete individualizate cu numele copilului cu diverse teme (de colorat, incercuit, etc) pe care fiecare copil marcheaza, atat cat se pricepe, ce a inteles in ziua respectiva. Nu stiu cat sunt ajutati sa rezolve temele zilnice, nu stiu cum sunt indrumati. Caietele sunt scoase pe hol, la libera rasfoire a parintilor. Am vazut multi parinti cautand cu tremur si neliniste “tema” copilului, comparandu-i “rezultatul” cu al altor colegi de grupa, intrebandu-l pe urma, in timp ce ii schimba papucii cu incaltari de strada de ce nu a colorat cu rosu si porumbelul, ca si ala zboara, sau de ce nu a incercuit umbrela la tema “toamna”. Recunosc ca m-am uitat si eu la “progresele” fi-mii si am tras cu ochiul si prin vecini. Am oftat la cateva mazgalituri, la un fluture care era o pata albastra cat toata pagina, am aplaudat in gand niste multimi corect incercuite. Ce sa-i faci?… E mica. Stiu ce poate de acasa, e util sa stiu ce face in grup, departe de mine, dar totul depinde de atat de multi factori, iar ea, repet, e mica. Daca am avut vreodata vreo umbra de indoiala privind relevanta acestor testari la varste fragede, mi-a alungat-o tot ea, in urmatoarea discutie:
-Mai Ilinca, am izbucnit eu odata, stiind clar ca stie sa numere, aici zicea sa desenezi in cos atatea cirese cate rate sunt. Sunt 4 rate si tu desenezi… 8?
-Sunt patru cirese mami! spune ea indignata.
-Mai, ia numara cu mine.
-Una… si imi arata doua odata si atunci am inteles. Ciresele sunt cele pe care i le prind eu la urechi, cate doua deci. Are vreun rost sa continui?
Da, creierul celor mici se dezvolta pe alte coordonate decat ne-am astepta noi, adultii. Fiecare copil este unic si are mecanisme de gandire diferite de tiparele cu care suntem obisnuiti, inteligentele multiple si creativitatea facand dificila o testare clasica a IQ-ului, sa zicem. Va mai dau doua exemple.
O fetita are de rezolvat urmatorul test: sa aleaga figura care nu se potriveste, avand de ales intre o stiva de carbune, un semineu, o papadie si o lopata. Fetita greseste, alegand stiva de carbune. Rugata fiind sa explice alegerea, ea spune- “Nu puteam sa tai cu creionul papadia, e prea frumoasa”.
Un baietel are de trecut un test similar, el trebuind sa aleaga obiectul care nu se potriveste dintre urmatoarele imagini: Soare, Luna, planeta Pamant, o lamaie. Baiatul alege planeta Pamant. Explicatia lui, de ce a ales Pamantul in detrimentul raspunsului “logic”? Pentru ca e singurul obiect albastru!!!
Testarile sunt, deci, relative, orientative, sa zicem.
Recomand pe aceasta tema o carte de exceptie, din care am transcris exemplele de mai sus, cumparata de pe Amazon si lecturata pe cand I. era inca in burtica- “Brain Child”, a lui Tony Buzan. Pentru mine este revelatoare in privinta modului in care parintii ar trebui sa-si ajute copiii sa-si atinga intregul potential pe care acestia il detin, latent. Cartea se considera un set de “instructiuni”, “manualul de utilizare” prin care parintii pot “accesa” creierul copilului, pot cataliza dezvoltarea armonioasa a acestuia, pot intelege si corecta unele deficiente, etc. Tony Buzan este cunoscut pentru conceptul de Mind Maps, la care face referire si pe parcursul cartii de fata.
Deci, la ce scoala sa o dam pe Ilinca?… 🙂