Hibernam…

chicago-post-fire-building-frozen-03Stare generala de hibernare. Liniste si calm. Din loc in loc, schelete de constructii tacute, invelite in garduri din textil verde, cu betonul expus, cu armaturile ruginite, asteptand vremuri mai bune. Recesiunea economica a inghetat cladiri, proiecte, afaceri de arhitecti nauciti de prea mult somn, idei neschitate inca.

In mod ironic, arhitectul odihnit nu isi gestioneaza prea bine neasteptatul timp liber. El se intoarce la vechile obiceiuri, neputand sa iasa din tiparul dupa care a functionat ani in sir- cafeaua de dimineata din cana neagra de design, calculator, schite pentru proiecte ipotetice. Isi regandeste designul cartilor de vizita, in mai multe variante. Isi aranjeaza creioanele. Minele HB il enerveaza. Uneori, iese sa priveasca orasul, sa fotografieze cladiri din acel unghi perfect, asteptand minute in sir imaginea perfecta, in care nu apare nicio masina sau trecator. Doar constructia, in lumina perfecta. Niciodata in contre jour. E un faux pas…

Se gandeste la un citat, ceva profund despre atingerea perfectiunii…si zambeste.

Uneori viziteaza un magazin de mobila sau lampi, sa vada ce mai e nou. Remarca, en passant, un detaliu gresit de scurgere a apei de pe un acoperis si mangaie un perete din caramida. Ofteaza, daca au rotunjit manerele la canapele cei de la Ikea. Centreaza un mar verde pe un platou la sectiunea de bucatarii. Undeva, la alt raion, se intalneste cu un coleg. Se saluta, trec mai departe, fara sa caute nimic, observand, memorand, inspirand…

Deocamdata, hibernam.

 

sursa