O zi in dar
Prin iarna participam cu lampile (abajururi de hartie, pentru corectitudine) la un targ cu staif, intr-un frumos si modern spatiu din centrul capitalei. Si cum ma foiam eu pe scaun, rugandu-ma sa nu-si dea nimeni seama ca sunt un mic impostor ratacit printre designerii blazati deja de astfel de eventuri, o doamna m-a abordat politicos, intrebandu-ma daca vreau sa apar in pozele oficiale, alaturi de produsele mele (nu, Doamne feri!). Luminita Popescu, fotograful selectat de organizatori pentru targ a fost prietenoasa si calda si asta m-a ajutat mult. In plus, a venit cu o oferta mutual benefica, dar mai mult mie- sa particip la un proiect prin care realizeaza gratuit fotografii de produs pentru un numar de expozanti, alesi de ea, la acel eveniment.
In paranteza fie spus, fotografia este o arta minunata, dar pe care nu am reusit niciodata mai mult decat sa o admir. De produs o produc, ca tot omul posesor de telefon inteligent si aparat foto. Poze reusite? Intamplare, nu stiinta. Iar pentru cineva cu o afacere incipienta, prezentarea si promovarea tine enorm de calitatea imaginilor care prezinta produsele.
Si iata-ma acum, trei luni mai tarziu, rasfoind haotic pe calculator imaginile primite de la Luminita, care sunt absolut superbe! O zic eu, dar si prietenii care au reactionat pe Facebook si au plasat fotografia publicata acolo (aleasa oarecum aleator si impulsiv) pe primul loc in topul aprecierilor de pana acum.
Ma uit la ele si cuget ca a meritat efortul de a strabate orasul pana la studioul ei, intr-o dimineata ploioasa. Pe cand greseam pentru a doua oara directia si blestemam taximetristii care niciodata nu sunt de gasit in astfel de zile, tineam cu o mana umbrela si cu cealalta o plasa enorma in care stateau infasurate individual in plastic 7 lampi. Hartie, deh…
Studioul e un loc placut, amenajat cu gust la parterul unei case vechi. Eram oarecum crispata si gata obosita cand am ajuns. Muzica din fundal si zen-ul locului m-au linistit insa rapid; urmeaza pozele si ajung rapid inapoi acasa, ma gandeam. Ei, nu a fost asa. Luminita a tot aranjat lumina si a facut teste peste teste. Este perfectionista, pentru mine erau frumoase toate.
Poza cu lampa roz, de exemplu, cred ca a cunoscut cele mai multe setari de lumini si decor. Iar cand a descoperit ca poate, cu un trick marunt, sa le fotografieze si aprinse, nu credeam ca voi mai pleca vreodata acasa.
A pozat lampi aprinse, stinse, in perspectiva ascendenta, descendenta si detalii. Pe urma, am luat-o de la capat cu decoruri, o masa, un scaun, o planta sau o cana de cafea. Nimic propriu, toate obiectele din fotografii ii apartin, revistele, decoratiunile, am facut un dezastru de nedescris incercand sa alegem ce se potriveste cel mai bine cu obiectul care poza.
Cand am terminat, eram amandoua epuizate dar multumite- incercasem cam tot ce se putea face cu obiectele de fotografiat. Pozele le-am primit cateva zile mai tarziu si surpriza a fost extrem de placuta.
Voua va plac? Multumesc, Luminita!