PechaKutcha sau arta prezentarilor succinte
Am participat la multe evenimente pe teme de arhitectura si urbanism -conferinte, ateliere de lucru- intalniri mai mult sau mai putin formale care urmareau, in cadrul unui program relativ strict, sa dezbata sau sa prezinte chestiuni tehnice de interes pentru publicul tintit. Am organizat cateva. Cunosc bine procesul, de la concept la dezvoltarea unei agende, contactat vorbitori, lansat invitatii si asteptat confirmari. Cunosc emotiile si tensiunea unui astfel de demers, dar si satisfactia ca totul a iesit bine la final… Sunt multe posibile piedici in calea unei reuniuni de succes. Pe langa consistenta subiectului in jurul caruia se construieste evenimentul si identificarea unor vorbitori cu greutate, organizatorul lupta si cu chestiuni triviale, precum gasirea unei sali care sa se preteze la numarul de persoane estimat, sa fie dotata cu aparatura de proiectie, de sunet, sa suporte, poate, traducere simultana din engleza sau franceza, sa fie in legatura cu un foayer in care se poate servi un bufet cald intr-o pauza de discutii. Considerand ca bugetul a acoperit toate aceste lucruri, ca vorbitorii nu s-au imbolnavit in ultimul moment, ca participantii prezenti la intalnire ii depasesc in numar pe vorbitori si ca aerul conditionat functioneaza, ca prezentarile de pe memory stick se deschid, ca organizatorii nu platesc din banii lor cafeaua de la prima ora intrucat cei de la catering au uitat de ea, ce ar mai putea sta oare in calea unui eveniment de succes?
Ei bine, uneori, singurul impediment este dorinta vorbitorului de a ocupa cat mai mult scena si de a delecta audienta cu personalitatea sa vibranta si plina de magnetism. Cateva astfel de prezentari si pauza de pranz devine cina. Partea a doua a discutiilor fie se amana fie se desfasoara prea tarziu, cand deja jumatate de sala a plecat sa prinda trenul sau avionul inapoi spre casa. Sesiunea de intrebari si raspunsuri nu mai are loc in program.
Cum se poate evita dezastrul? In principiu, gazda evenimentului trebuie sa tempereze cu fermitate si blandete exagerarile de acest gen. Daca insa personalitatea vorbitorului, varsta sau prestigiul sunt coplesitoare pentru moderator, minutele se aduna periculos, conducand per total la intarzieri impardonabile si frustrari in randul tuturor- unii vorbitori nu mai apuca sa isi expuna ideile, publicul plictisit nu primeste informatia completa, cu care a fost ademenit sa participe, penalizand organizatorul prin neprezentare la evenimente viitoare.
O solutie ingenioasa si aplicabila in multe domenii ar putea consta in introducerea prezentarilor succinte, numite PechaKutcha 20×20.
Cuvant provenit din limba japoneza, cu traducerea aproximativa de “flecareala”sau “taifas”, PetchaKutcha inseamna de fapt o modalitate de a limita excesul de cuvinte la un format fix- 20 de imagini care raman pe ecran doar 20 de secunde fiecare, timp in care vorbitorul condenseaza toata informatia necesara si suficienta pe subiectul dat. Atat. Un exercitiu de a prezenta esentialul clar si simplu, de a evita infloriturile si de a alunga plictiseala, din respect pentru timpul tuturor.
PechaKutcha a fost inventata de biroul de arhitectura Klein Dytham in 2003 deoarece “arhitectii vorbesc prea mult”, devenind un eveniment recurent prin care tinerii arhitecti sau designeri isi pot prezenta munca, dar si o forma globala de expresie, capatand de la an la an noi conotatii si utilizari. Este un instrument minunat, amuzant, care incita creativitatea si pe care mi-as dori sa-l vad folosit si pe taramurile noastre.