Prrr…prrrrrr…
V-am spus ca am o dansatoare acasa? Mai are de prins cateva detalii, precum pasi si ritm, dar in rest, topaie cu gratie si, mai ales, cu mult entuziasm pe orice gen muzical. Si ceee draguuuut… doar ca prefera sa aiba si un partener de dans, nu umple singura ringul, iar partenerii preferati suntem noi, parintii, sau alti adulti care cad victima farmecelor ei si intra, inocenti si neprevazatori, in jocul ei.
Zilele trecute de pilda, am fost cu ea la un botez. Jucand cartea timiditatii, s-a lipit incet de toti adultii de la petrecere, care, pe rand, au trebuit sa fie salvati de avansurile domnisoarei. Saracii, pe de o parte poate ca o placeau sincer pe draguta domnisoara stirba, pe de alta, poate ca vroiau si ei sa aiba conversatii de oameni mari. Prin urmare, dupa ce ne-am amuzat o vreme de situatie si de stinghereala amicilor nostrii, am desprins-o pe I din bratele unui cuplu care dansa un fel de blues in 3, cu ea atasata, si am incercat o lipeala cu alti copii participanti la eveniment. Din pacate, acestia erau mai mari si, desi mi-am racit gura jumate de ora incercand o conversatie cu trei dintre ei ca sa le evidentiez cate au in comun cu fetita mea si am plusat cat am putut, pur si simplu nu a fost chimie. (Stefanut, un baietel grasut de noua ani, a parut interesat dar nu de dans, s-a inrosit si a fugit sub o masa). Ca sa nu ne mai deranjeze alti invitati, am dansat cu ea mai ceva ca-n tinerete. Pentru ca in tinerete dansam putin si selectiv. Acum, ajutata de un gin tonic, am dansat cam tot ce a ales DJ-ul. Si am ras, si am sarit in contratimp in sus si in jos, fara inhibitii, fara frica de penibil. Iar cand au inceput niste hore, topaiam cu gratie spre centru si inapoi, fara sa stim exact succesiunea de pasi, si fara sa ne pese. Iar partenerii de hora ne priveau amuzati si intelegatori, bucurosi ca e antren si ca lumea danseaza, semn bun la astfel de petreceri. Pana si Stefanut a aparut langa noi, dornic sa fie partas la asa hora descentrata si vesela. Pacat ca domnul din stanga mea si-a aratat multumirea printr-un soi de sfarait ca de greiere, care a sunat atat de ciudat pentru mine si infricosator pentru copii, incat ei au fugit spre iesire convinsi ca ne cade tavanul in cap, iar eu i-am urmat bucuroasa ca scap din galagie si de aerobicul impus. Ne-am recapatat suflarea si ne-am distrat in continuare. Incredibil totusi ce zgomot putea sa produca petrecaretul cu pricina. Nu parea uman. Prrrrrr….