…si am depus la Casa Verde…
Tramvaiul opreste in statie si ma reped sa cobor. Astept pe urma la semafor, trebuie sa traversez si sa ma intorc putin din drum pana la aleea care urca pe langa baraj, pe langa Lacul Morii. Caci da, depun dosarul pentru Casa Verde! Au ras de mine si prieteni si functionari de la taxe de si impozite si politista de la cazier ca scot asemenea acte si Programul nu e inca functional, dar iata, acum rad eu- hahahaa…Cine va avea panouri solare lucioase pe casa, cine?
Imi vine sa alerg pana la institutia din deal, sa fiu printre primii si sa ma intorc repede acasa, caci e devreme si mai am multe de facut. Drumul continua o vreme pe langa trotuar- e un santier asa ca pietonii, putini de altfel, isi risca viata trecand razant pe langa masinile nestiutoare.
Incep sa urc dealul. Scutur niste namol de pe talpi. Sunt sus. Dar, nu sunt singura. O gramada neorganizata imi apare brusc in fata ochilor, lucru care ma amuza si ma intristeaza totdata. Eii…ce avem noi aici? In fata gardului Agentiei de Mediu, oameni de toate felurile, cu dosare in maini, asteapta deschiderea sesiunii de depuneri de dosare. Unii fumeaza nervosi, altii vorbesc intre ei. E clar ca nu exista o ordine si nu stiu care e capul si care coada acelei mase de oameni. Ar fi stupid sa intreb care e ultima persoana, ca la medicul de familie asa ca, incerc sa aflu care e logica in acel haos, aparent dezorganizat. Aflu ca oameni de bine au preluat initiativa de a structura si aseza cumva lucrurile, asa ca exista doua liste- una pentru Bucuresti, una pentru Ilfov. Ma trec, cuminte, pe lista de Bucuresti. Sunt a 127-a persoana, cu 10 minute inainte sa inceapa programul de lucru al Agentiei. Cei 5 jandarmi se plimba plictisiti pe langa gard.
B nu a ajuns inca. Stiu ca intai isi duce copilul la gradinita. Ii scriu ca am ajuns si ca nu am putut sa il trec pe lista. Cerberul acesteia, un pensionar care tine la dreptate si adevar, nu a acceptat umflarea listei cu persoane care nu sunt de fata. Cu greu a trecut numele unei doamne, dupa ce sotul acesteia a facut dovada, cu buletinul, ca nu fraudeaza si ca tine locul consoartei pana aduce aceasta nu stiu ce lipseste de la dosar. Iar de lipsit, lipsesc multe multora. Unii nu au dosare. De plastic sau de carton? Carton, spune vehement un domn, care stie, ca a mai depus si prin 2011. Atunci a fost respins, mama lor, pentru ca nu a avut o stampila. Ce stampila domnule? Pe adeverinta de la banca? “Pai nici eu nu am”, se agita un tanar langa mine. “I-am rugat pe cei de la banca sa stampileze, dar ei au dat din umeri- nu avem stampila, e totul electronic acum”. “Pai va respinge domnule, garantat!”…pufni superior patitul. Tanarul se foieste putin dupa care pleaca sa scoata un extras de cont, ca ala e mai sigur. O doamna ma intreaba daca am numerotat paginile. Sigur. Valeu. Se apropie de o masina si incepe si ea operatiunea, pe capota acesteia. In toata aceasta fierbere, incep sa ajunga la birou si functionarii, se deschid porti de acces. Lumea priveste cu ingrijorare cum in institutie patrund cateva masini si niste doamne fumos imbracate, elegante. Una tine in brate un buchet enorm de flori. Incep zumzete dezaprobatoare si scenarii care mai de care. Toata lumea se gandeste la posibila frauda. Un pensionar cu fes in dungi, imbracat in trening, a venit printre noi sa agite si sa se distreze, caci dosar de depus nu are. Locuieste aproape si ii place sa interactioneze cu oamenii. Jandarmii il privesc amuzati cum incearca sa ii ajute, dubland cu ecou indicatiile lor. “Lasati un culoar liber pentru masini, pe mijloc!… Lasati un culoar liber”, urla si mititelul. Agitatia continua- “Unde sunt listele? Unde e domnul cu listele? Au disparut? Nu, sunt in fata, la domnul cu costum gri. Nu domnule, sunt in spate. Sunt doua liste?? Frauda!” urla mititelul. Ne lamurim ca listele pana la nr 105 sunt in fata, de la 106 sunt la altcineva.
Au intrat primii zece! Uraa! Doar ca, dupa jumatate de ora, de iesit iese unul singur. Acesta are un zambet stramb pe fata. Cativa barbati il felicita, batandu-l pe spate. B ma anunta ca aproape a ajuns, unde sunt? Din explicatii se prinde ca el e pe splai, la Unirii, la sediul central. Va ajunge si el, dupa ceva timp. Mai incerc sa il trec pe lista si, de data asta, reusesc. Cerberul pensionar a fost inlocuit de un domn cu coada, inalt, calm si jovial. B este nr 168.
Pe masura ce ies doritorii de fonduri de la stat, incep noi motive de ingrijorare- doar 12 pe ora? asta e mersul lucrurilor? Sunt doua functionare pentru Bucuresti si trebuie verificat sumar dosarul, totul se inregistreaza intr-o aplicatie pe calculator iar sistemul, disponibil in acelasi timp in toate agentiile tarii, se mai blocheaza. Calculele arata ca azi se sta degeaba, daca ai numar de ordine peste o suta. Multi pleaca. Unii au dosare incomplete sau nu stiu ca le mai trebuie anumite acte.
Paranoia se instaleaza brusc. Jandarmii sunt certati ca nu verifica buletinele celor strigati sa intre. Domnul cu geanta de ce a intrat- pai, el depune pentru aviz, pentru o autorizatie de construire- dar de unde stim noi asta? o doamna se infige in jandarmi si se instaleaza langa intrare, gata sa preintampine viitoare posibile driblari ale sistemului.
Iese si doamna care intrase cu flori. Paseste repede, pe tocurile inalte. Un domn ii spune- “aveati niste flori…”iar ea se aprinde. Se insurubeaza pe tocuri brusc si pufneste- “si ce, ce dovedeste asta? ce , daca aveam flori si acumnu am inseamna ca am mituit pe cineva?…este ziua cuiva de la contabilitate… Ce VREI SA SPUI CU ASTA??” striga ascutit cucoana, sfredelind multimea tacuta cu privirea. “Nimic doamna”, zambi linistit barbatul. “Erau frumoase.” Rasete. Doamna pleaca in viteza.
B a venit si ne uitam, o vreme, la multime. Impartim suma acordata pentru Bucuresti programului la suma maxima pe cap de doritor si intelegem ca sanse sunt sa primim si noi finantare, daca dosarul e corect intocmit. Ne despartim, el sa-si faca un opis, eu sa mai rezolv niste treburi. Dupa o ora si ceva, mancam impreuna niste junk si mai depanam amintiri. S-a lasat frigul pe baraj si multi au plecat. Totusi, pana la 127 mai e cale lunga. Sa plecam oare, sa ne incercam norocul a doua zi? Teoretic, asa ar fi logic, dar problema e ca nu se stie ce se va intampla cu lista- se va relua, se vor renumerota oamenii, la cine ramane lista, lista, lista?? Din nou, scenarii peste scenarii in public. Un domn ma roaga sa ii arat plicul, sa copieze titlul de pe al meu. Cum in fata gardului mai sunt, maxim 30 de persoane, iar coada de la Ilfov s-a terminat de mult, speranta se intrezareste pentru noi astia, cu numere de peste suta- lipsesc multi, iar cine nu e aici cand e strigat, este taiat de pe lista. Deja, douazeci de persoane sunt absente si inaintez nesperat printre cei strigati, cu o ora si jumatate inainte de inchiderea programului de lucru. Sigur, poate ca in zilele urmatoare ar fi liber, dar daca pana atunci se termina fondurile? Daca va ploua catastrofal, chiar si zece persoane daca sunt in fata mea, sa astept sub umbrela sa-mi vina randul? Si de ce sa mai fac praf o noua zi la gardul institutiei? Spiritele, amortite de frig, se aprind iar la gandul ametitor al reusitei. Doamna de langa poarta controleaza, cu sprijinul jandarmului, buletinul unui cetatean care vroia sa depuna pentru Ilfov- daca e totusi din Bucuresti si triseaza?
O firma de panouri solare imparte pliante cu oferte si sfaturi gratis. Din nou, discutiile tehnice despre sisteme si tevi mi se par fascinante. Stiati ca, daca panoul are prea multe tuburi, se supraincalzeste instalatia si se strica? Habar n-am avut… Cei care vorbesc despre cioara de pe gard vizualizeaza intens obiectul dorit, il simt, e aproape, e mai mult decat ceva ipotetic si posibil. Lumea iese din amortire si, in ciuda frigului, se aprinde din nou in opinii si sperante.
Am depus la Casa Verde.
B a reusit si el.