Parc si pokemoni
Se insereaza. Cerul capata culori incredibile, aleile parcului devin sinistru de intunecate, spatiile deschise sunt inca recipiente ale ultimilor stropi de lumina difuza, usor cetoasa. Treptat, zeci de ochi incep sa sclipeasca in intuneric.
Dar stai, nu sunt ciudate creaturi nocturne, sunt mici ecrane colorate care se plimba haotic, in sus si-n jos prin parcul adormit. Stim cu totii, a inceput vanatoarea de pokemoni. In teorie stiu, practic, credeam ca este doar un mit urban de Facebook. O exagerare. O gluma. Ei bine, nu.
Ma strecor, impreuna cu copiii, printre grupuri de tineri preocupati de cautarea lor de comori. Pensionari, copii si biciclete se retrag spre case si somn, lasand locul de joaca acestei secte moderne, pe care o privesc usor condescendent, usor amuzati. Sunt ei in cautarea propriei copilarii? Sunt atrasi de nevoia de apartenenta la un grup, fie el eterogen in compozitie dar unit in scopuri si actiuni? Bun, nu se uita pe unde merg, rateaza fragmente din natura in favoarea unor desene, dar macar ies la aer, nu mai stau imobili cu orele in fata calculatoarelor, impuscand zombi. Cam astea ar fi avantajele, ma gandesc- un joc care impinge la mobilitate, socializare fizica si nu virtuala, la crearea unei comunitati, fara conotatii violente si care presupune mult spirit ludic. Cu totii speram sa mai ridice ochii din ecrane din cand in cand, sa nu se impiedice, sa nu calce in vreo groapa, sa nu fie loviti de vreo bicicleta, sa nu fie tinta vreunui raufacator- acestea fiind problemele ipotetice ale insomniacilor.
Parasesc terenurile de vanatoare, caci am proprii mei pokemoni de prins. Unul tocmai si-a julit un cot si un genunchi si urla ca o primadona ca sigur are osul rupt. Celalalt, doi ani si 5 luni, zbiara pedaland cu viteza ca vrea singuratate, cuvand preluat de la primadona ranita, utilizat frecvent de aceasta cand se retrage trantind usa in camera ei, cand cea mica ii rupe vreun desen sau confisca o jucarie draga. Asta e. Cei cu copii mici se joaca cu pokemoni de cand e lumea si pamantul, cu mult inainte ca jocul sa fi fost inventat.