Ingineri/ arhitecti pensionari

Cand am aflat ca unul dintre inginerii structuristi implicati in proiectul Therme are 93 de ani (domnul Dorin Lazar, un reputat specialist), mi-am amintit ca vroiam de mult sa scriu despre “conflictul”, mai mult sau mai putin inventat, al varstelor in arhitectura sau inginerie. Pentru ca da, exista un mit al potentiei intelectuale a oamenilor tineri- sunt mai conectati la informatie, la tehnologie, sunt mai alerti, mai activi decat cei in varsta. Sunt ei oare, “mai buni”?

Architect

Dupa cum spuneam, perceptia impamantenita despre varstnici si performantele lor se poate sintetiza in urmatoarele idei:

  • sunt perimati, ancorati intr-o realitate depasita
  • se adapteaza greu/deloc la nou
  • colaborare dificila, cu sincope.

Sigur, vorbesc de arhitecti si ingineri, ma raportez la specialistii cu care am lucrat eu, dar, daca stai sa te gandesti, algoritmul de gandire se aplica oricarei alte specialitati. Sa zicem ca ai o problema medicala- alegi sa mergi la un medic varstnic, cu experienta, sau la cineva tanar? In paranteza fie zis, eu am intalnit si medici tineri care au raspuns problemei mai bine decat somitatile, deci din experienta mea, raspunsul este- nu stiu, de incercat peste tot pana e bine. Alegi un avocat tanar sau pe unul cu multe proiecte castigate la activ? As zice ca, in general, te orientezi dupa portofoliu, experienta, recomandari, buget.

Se zice ca inginerii/ arhitectii tineri:

  • sunt conectati la nou, la tehnologii, la curente, la solutii moderne si ingenioase
  • au capacitatea de a rezolva creativ problemele care apar
  •  sunt dinamici, rapizi.

Personal, am un respect adanc pentru varstnici, chapeau bas pentru cei care isi continua profesia si dupa varsta pensionarii. Cunosc experti tehnici si verificatori de proiecte carismatici, lucizi si implicati. Multi sunt extrem de cautati, pentru ca produse mai recente ale facultatilor de profil nu reusesc sa se apropie de valoarea lor. Este adevarat ca multi au dificultati in a se alinia timpurilor noastre- multi resping calculatorul, continuand sa traga planurile in tus si angajand eventual pe cineva sa le “transcrie” in format digital, pentru a nu ingreuna procesul de colaborare cu celelalte specialitati implicate in proiectare. Dar nu este o regula. Cunosc si ingineri care ii invatau pe altii mai tineri shortcut-uri de AutoCad.

Nu neg profesionalismul celor tineri (ma refer la cei care au acumulat o oarecare experienta in domeniu, nu la new entry). Poate ca multi dintre cei buni aleg sa plece catre joburi bine platite din strainatate. Poate ca altii pur si simplu nu reusesc sa obtina proiecte si vizibilitate- ca peste tot, iti trebuie, pe langa multa munca, o doza de noroc.

Ce resping insa, este rautatea izvorata din frustrare a ambelor categorii de varsta, care-si  sustin suprematia asupra “celorlalti”, raul absolut, incompetenta absoluta cu fata umana si diploma in buzunar. “Generatiile din ziua de azi, superficiali, nerabdatori, aroganti, lipsiti de valori, de coloana vertebrala ” versus “pensionarii comunisti, ramoliti si egoisti, care ar semna orice pentru ca nu mai intra la inchisoare, sunt prea batrani”. Cei din urma ocupa locurile de munca ale celor dintai. Cei dintai fac o treaba de mantuiala. Cei din urma sunt lipsiti de creativitate. Cei dintai propun forme fara fond, sunt iresponsabili, sunt incapabili sa mearga in profunzimea unui proiect.

Ambele descrieri sunt, din pacate, pareri ale unor persoane reale. Unii uita cum e sa fii tanar, altii uita ca vor ajunge batrani. Nu, nu e un conflict, nu tin partea cuiva, incerc sa-mi pastrez o atitudine echilibrata, in ciuda reflexelor automate dictate de educatia mea, si sa recunosc valorile indiferent de varsta lor fizica. As vrea insa sa va reamintesc ca:

  • Frank Lloyd Wright a proiectat a sa “Fallingwater” la 68 de ani
  • Ludwig Mies van der Rohe a proiectat cladirea IBM din Chicago in ultimul an de viata, la 83 de ani, aceasta fiind finalizata dupa moartea sa
  • Antonio Gaudi lucra inca, la 74 de ani la Sagrada Familia
  • Michelangelo a proiectat cupola Catedralei Sf Petru in ultimii ani de viata, el decedand la 92 de ani.

Cu sau fara lauri, poate ca vom ajunge si noi la venerabile varste, privind peste umar catre colegi mai tineri, care, la randul lor, se uita la noi. Cu respect, sper.