Pentru o cultura a mirosurilor
Militez pentru dezvoltarea unei culturi a mirosurilor.
Simtul mirosului este crunt subapreciat. Ne desfatam ochii cu arta, vizitam muzee si incercam sa-i educam pe cei mici in spiritul recunoasterii si aprecierii valorilor plasticii universale. Sa recunoasca un Grigorescu, sa inteleaga un Picasso, sa iubeasca un Miro… sa stie marile opere arhitecturale ale lumii… Ne hranim cu vizual, ignoram receptorii olfactivi. Ii ignoram, iar ei intra usor usor in amortire, se contracta, se inhiba si devin in timp inutili aproape, invers proportional cu dezvoltarea civilizatiei. Un simt ciuntit, atrofiat, dar cine stie asta, doar nu e vizibila pierderea lui si nu e compensata de vreun device care sa suplineasca pierderea, precum in cazul unui auz deficitar sau al unui vaz mai putin performant.
Eu nu urmaresc sa putem deosebi cu usurinta un Issey Miyake de un Chanel, desi este posibil si, spun unii, deloc dificil, nici sa recunoastem distinct soiurile de vin premiate… Eu vreau sa nu uitam cum miroase teiul si leusteanul. Sa nu trecem cu copilul pe langa un soc inflorit si sa nu stie ce arbust e ala. Sunt mirosuri care sapa adanc in memorie, atata timp cat esti indrumat sa le cunosti si sa le iubesti. Cred ca nimic in lumea asta nu te trimite inapoi in trecut, nicio alta asociere nu e mai puternica decat un iz discret simtit in copilarie. Mirosul de iarba cosita, de dulceata de visine, de levantica, mirosul sarat de mare si scoici…
Da, simtul olfactiv este o Cenusareasa a simturilor. Sa nu o lasam sa spele podele, sa o ajutam sa ajunga la palatul printului- dati-le copiilor sa miroasa o frunza de menta, duceti-i la padure, lasati-i sa se imbete de natura si de stimuli…