Timp
Copilul a adormit! Urmeaza intre o ora si jumatate- doua ore de timp de calitate, petrecut pe indelete, de mine cu mine… Afara ploua, e frig, deci am nevoie de paturica, perna pufoasa, si…a, da, mi-e foame.
Cu indemanarea unei feline alunec pana la frigider unde, stiu deja, nu voi gasi mancare in adevaratul sens al cuvantului, ci doar ingrediente wanna be. Deci, avem potential pentru ceva delicios, dar, stiu prea bine, orice fasait sau clinchet de tigai poate trezi infanta din somnu-i exagerat de usor. Optez deci pentru o salata cu ton, branza si multe legume, scaldate in iaurt si zeama de lamaie. O bomba calorica care mi-a consumat aproape douazeci de minute, data fiind manopera laborioasa si atentia sporita la operatiuni care sa nu produca zgomot. Zece minute mai tarziu sunt satula si multumita de talentele mele culinare. Timpul meu cu mine poate dar, sa inceapa!
Sa vedem…termin cartea, navighez pe internet sau butonez televizorul? Cuibarita pe canapea, optez pentru laptop. Din pacate, constat ca M. a ajuns cumva la el, intrucat iar a reusit sa-i roteasca desktop-ul cu 90 de grade. Eu nici nu stiam ca se poate face asa ceva. Cu gatul stramb, pipaind haotic, incerc sa readuc la normal imaginea, dar nu reusesc si ma enervez. Inca zece minute pierdute. Pff… mai bine deschid televizorul. Cu coada ochiului observ cum se lumineaza ecranul telefonului – e dat pe silent, ca de obicei, si da, am primit cateva sms-uri care merita lecturate. Raspund la doua. Incerc sa patrund iar in starea de fericire vinovata, acea stare pe care o aveam cand chiuleam la scoala, sau cand goleam singura un borcan de Nutella, sau…in fine, sa inchid toate canalele de comunicare cu lumea, ca sa ma pot regasi pe mine. Strang, mecanic, cateva cuburi si doua carticele cu povesti ramase pe covor si respir adanc. Sunt gata. Dar, daca dau drumul la televizor si nu reusesc in timp util sa opresc volumul, mi s-a mai intamplat… Copilul scoate tastele de cate ori are ocazia, in semn de razbunare ca nu este lasat sa se joace cu telecomanda. Mai bine citesc, o da, si asa am restante la capitolul asta.
Cu grija sa nu calc pe zona de parchet care scartaie, ajung la biblioteca in care sunt inghesuite, in partea de sus, unde nu ajunge copilul, optiunile mele de lectura. Aici, trebuie sa fac o marturisire- reusesc cu greu sa mai diger orice carte, ca pe vremuri. Optiunile mele s-au redus din mai multe motive, sa zicem oboseala, rabdare limitata, inabilitatea mea de a relua informatia de unde am lasat-o pastrand vie in memorie bucata deja parcursa. Poate si lipsa exercitiului din ultima vreme, poate si lipsa unei activitati intelectuale constante. Pe scurt, optiunile mele actuale sunt reprezentate de carti de parenting (usor de parcurs si necesare), si de lecturi dragi din tinerete, pe care le reiau cu chef si zambet. In plus, nu conteaza unde am ramas, nu pun niciodata semn si cred, de fiecare data ca voi retine numarul paginii- haha!). Sa zicem, deci, ceva intre “La Medeleni” si “Cismigiu and Comp.”.
Deznodamantul nu e o surpriza pentru nimeni. Copilul se trezeste, iar goana nebuna printre jucarii, carticele, cantece si zambete continua. Timpul ei e prioritar, timpul meu, va astepta… si va fi vanat, furat, intins ca o guma de mestecat, pacalit ca exista…. pentru ceva timp de acum incolo.
