October 8, 2015

Estetica gardului- prima parte

administrator Arhitect/ Arhitectura 2 Comments

Acesta este gardul copilariei mele. Cu tot cu planta asta zburlita care nu e iedera si nu stiu cum se numeste dar o am adanc incrustata in memorie pentru frunzele colorate toamna si bobitele rosii movulii cu care mozoleam asfaltul si imaginam diverse jocuri. Multe garduri urmau acest tipar- stalpi de beton, panouri prefabricate de beton cu diverse modele de goluri. Mici de inaltime si cam transparente, au determinat locatarii sa isi asigure o bruma de intimitate plantand pe langa ele iedera sau vita sau zorele. Imaginea rezultata e oarecum idilica, pentru mine cel putin, mare iubitoare de verde…Dar as mai alege asa ceva pentru a ingradi proprietatea unui client de-al meu? Nu, cu siguranta nu, e perimat si inchis in trecut, chiar daca unul nostalgic din unele puncte de vedere.

Alt gard popular prin mahalalele bucurestene este cel din scanduri de lemn, dispuse vertical, cu sau fara soclu de beton. Montantii metalici sau de lemn sunt rigidizati de doua traverse, la partea de jos si cea de sus, de ele fiind prinse cu cuie sau suruburi scandurile asezate ca soldateii, una langa alta, vopsite anual sau imbibate in cel mai ieftin tratament impotriva umezelii – uleiul de in.

 

 

E drept, unele au iz de motorina, fiecare folosea ce avea, aspectul nu era atat de important in anii de restrictii de tot soiul.

 

 

 

 

 

Se mai foloseste azi lemnul pentru gardurile moderne? Daaa… Dar lamelele se pun orizontal, cu rost care sa permita dilatarea lor la umezeala, ceea ce se traduce prin nevoia locatarului de a opaciza cumva spatiul de 1-2 cm prin care trecatorul indiscret poate privi; fie se dubleaza pe interior cu scanduri, fie se placheaza cu tabla sau policarbonat, solutii inestetice, o carpeala care sa rezolve doar problema de functionalitate a gardului. Des intalnit este gardul de tip “Campina”, de casa de munte, este cel cu lamele inclinate si suprapuse.

 

Gardul metalic, pe structura de stalpi metalici, este fie opacizat cu panouri de tabla profilata, tabla plana, vopsita sau inoxidabila, fie lasat sa respire aerul strazii printre profilele verticale, plasa, lamele sau profile inguste, dispuse vertical. Aceasta din urma solutie o intalnim tot mai des in prezent. Arhitectii tind sa isi lase creatiile “la vedere”, sa se poata admira minunata constructie din strada, poate din orgoliu, sau pentru ca reprezinta cea mai buna reclama. Conceptual vorbind, ideea spatiilor care comunica si se intrepatrund, este minunata- bucataria integrata in living sau curtea ca prelungire a casei prin terase si deschidere catre exterior sunt leitmotive corecte si uzitate in proiectele de arhitectura.

 

Multi beneficiari insa, vor o separare clara a proprietatii lor de ce e considerat spatiu comun, strain, pentru ca nu suntem olandezi iar nevoia de intimitate este in cultura noastra, indusa poate si de locuirea colectiva fortata de atatia amar de ani. Prin urmare, un gard transparent (sau mic de inaltime) poate sa arate bine in simularile vizuale, dar, odata realizat, sa necesite opacizarea sa ulterioara, pentru confortul psihic al utilizatorului.

 

 

 

 

Gardul opac din zidarie satisface cu siguranta acest deziderat, dar este mai laborios de realizat, ocupa destui centimetri dintr-o curte si asa mica, de cele mai multe ori si pot presupune lucrari de intretinere mai frecvente decat ale celorlalte variante- zugraveli motivate de infiltratii, praf sau graffiti.

 

Gardul vilutelor interbelice este aparte, mic de inaltime, cu parapet de zidarie si profile metalice elegante, care preiau modelele geometrice ale grilajelor sau balustradelor.

Acestea sunt variantele de gard deslusite de mine in plimbarea zilnica cu caruciorul prin cartier. Am fotografiat si cateva variante jucause, care m-au amuzat. Nerabdarea copilului si privirile intrebatoare ale trecatorilor au facut insa ca pozele sa nu fie dintre cele mai reusite. Care sunt optiunile actuale in materie de garduri, ce mi-a placut in plimbarea mea? Intr-un material viitor…