Estetica gardului- partea a doua
Va impartaseam zilele trecute constatarile mele asupra modalitatilor destul de limitate de expresie artistica a gardului, aceasta bariera fizica intre public si privat, spatiu intim si cel comun. Desi reprezinta primul contact al privitorului cu zona asupra careia beneficiarul are control aproape absolut in modelarea si decorarea spatiului dupa gustul si priceperea sa, gardul ramane in genere un detaliu de final destul de putin lucrat, executat in graba si fara prea mari pretentii de natura estetica. Observatiile mele pe un esantion redus de studiu, si anume gardurile casutelor parter- parter si doua etaje din cadrul cartierului meu, arata ca, in cele mai multe cazuri, gardurile sunt executate din metal, pe locul doi urmand cele de lemn iar pe al treilea cele din zidarie. Gardurile metalice cu sau fara un parapet de zidarile sunt intr- un procent covarsitor opacizate cu policarbonat. Tot un procent urias este cel al gardurilor care nu au nimic in comun cu casele pe care le protejeaza- nici unitate compozitionala, nici de culoare sau materiale. Din pacate, gardurile cele mai urate nu sunt neaparat cele realizate cu resurse financiare limitate, am vazut risipa de fier forjat, decoratii si placari cu piatra scumpa care prin opulenta si negarea totala a vecinatatilor faceau un deserviciu categoric mai mare constructiilor proprii decat daca ar fi jucat cartea cinstita a simplitatii.
Si totusi, in plimbarea mea am vazut si garduri frumoase, asortate sau potentand casele pe care le protejau. Ce-i drept, majoritatea sunt garduri noi ale unor constructii noi, lucrate frumos (unele sunt constructii cunoscute, castigatoare de premii la anualele de arhitectura, altele mai putin mediatizate). Tot aici tin sa pomenesc si prevederile din Regulamentul Local de Urbanism al mun. Bucuresti (RLU) privind imprejmuirile in zonele de locuit: “împrejmuirile spre stradă vor avea înălţimea de maxim 2.00 metri din care un soclu opac de 0.60 şi o parte transparentă dublată cu gard viu; gardurile spre limitele separative ale parcelelor vor fi opace cu înălţimi de maxim 2.50 metri”. Ei bine, aceste prescriptii nu sunt chiar peste tot respectate.
Desi poate mai facil, aleg sa nu comentez kitsch-urile intalnite in plimbarile mele, ci sa public cateva fotografii cu ce mi-a placut si mai ales sa incerc sa explic de ce:
– pentru ca preia elemente ale fatadei (profilele metalice de culoarea tamplariei) iar transparenta ajuta la vizualizarea volumului constructiei, fara sa deranjeze utilizatorii; curtea “privata” se gaseste in spatele casei; respecta RLU.
– gardul este simplu, nu deranjeaza, este dublat cu policarbonat dar are inaltime mica- probabil o inaltime mai mare ar fi taiat din efectul fatadei prin obturarea ferestrei orizontale; culoarea gri o regasim si la tamplarie.
– un gard “patinat”, simplu si de efect, fara pretentia de a anula priviri indiscrete prin masivitate.
– gardul plin din zidarie, in combinatie cu metalul asortat cu brise soleil-urile; zone transparente versus zone opace, inaltime mare a gardului dar si efect voyeur-istic si o compozitie cu care te poti juca.
– un gard foarte frumos lucrat, cu atentie la detalii
– gardul, parte a casei, parte a compozitiei. O solutie minunata, mai ales pentru casele care trebuie construite pe aliniament.
Pentru final, am lasat o varianta pentru cei curajosi- gardul viu, menit sa dubleze un suport transparent de plasa si sa asigure intimitatea curtii. Ce-i drept, asemenea solutii nu sunt in acord cu mentalitatea noastra, dar cine stie, peste ani si ani, poate vom vedea mai des in jurul nostru asemenea solutii verzi.
