It’s a dirty job, but…
Problema cu proiectele tip, adica un concept de amenajare unic care trebuie sa se regaseasca in toate sucursalele (servicii/ vanzare/ banci, etc) ale unui brand este, in viziunea mea, raportul inechitabil intre o munca repetitiva, plictisitoare si sa zicem pe sleau, anosta pentru arhitect, timpul consumat si plata execrabila a acestor proiecte. Pana acum, m-am “distrat” cu o firma care promova afacerile imobiliare si cu cateva nume cunoscute de banci. Unele proiecte au venit prin colaborarea cu firma care a obtinut lucrarea, la altele am fost vioara intai. De fiecare data, m-am bucurat cand s-au terminat. Si iata de ce:
– Insusirea conceptului. Aceste proiecte au la baza o identitate vizuala care trebuie respectata peste tot. De la firma luminoasa exterioara la finisajele din birouri, la tamplaria exterioara si interioara, mobilierul tip, corpuri de iluminat, totul trebuie ajustat si croit plecand de la “nava mama”. Atunci cand apar situatii la care conceptul tip nu are raspuns, incep negocierile cu departamentul de marketing al firmei clientului, ajustat putin de departamentul economic, rejectat de constructor, in fine, se decide ceva…si se consemneaza solutia ca valabila.
– Releveul spatiului, de obicei un spatiu situat la parterul cu functiuni comerciale al unui bloc de locuinte (undeva, in tara). Cu putin noroc, releveul se realizeaza in cateva ore; daca insa spatiul e croit pe curb, sau pur si simplu e mai complex decat o cutie de chibrituri, (majoritatea sunt asa), vor fi cateva zile de masuratori, reluarea unor cote care pe calculator nu se “inchid”, etc. Nu va ganditi la un loc curat, pregatit pentru actiunea in cauza. Vechii chiriasi nu si-au strans inca vitrinele frigorifice sau rafturile metalice, toaleta iti muta nasul, parchetul e demontat pe jumatate iar constructorul a inceput deja cu elan sa demoleze tavanele vechi de gips carton. Pe zgomot de fond de flex, praf alb peste tot, suruburi si profile rupte, sarind elegant peste gramajoare de resturi dar pastrand sobrietatea si statutul nesifonat, arhitectul nostru incepe sa masoare (bine ca s-a inventat laserul)… Vorbim, desigur, de masurarea planului dar si a fatadei, tamplaria fiind aproape de fiecare data schimbata de noii chiriasi. Se iau cotele de inaltimi de tavane in fiecare incapere, trebuie stiut unde este placa de beton, pe unde trec grinzile si cat loc ramane sub ele pentru a putea executa tavanele de gips carton care mai presupun si corpuri de iluminat, grile de ventilatie, tubulaturi; toate acestea se iau in calcul. Se fac fotografii de exterior si in fiecare camera, se marcheaza pe planuri prizele, unele poate se pastreaza, tabloul electric, radiatoarele, etc.
– Se schiteaza o propunere (doua, trei…). Si, se asteapta… Clientul cugeta o vreme, poate vrea modificari, apar variante, in final se alege o propunere finala.
– Marele proiect. In doua, trei zile, arhitectul nostru va elabora cu o viteza fantastica, in detrimentul sanatatii sale si a linistii familiale, mai multe documente scrise si urmatoarele planse (more or less): borderou, plan existent, plan desfiintari, plan general, plan compartimentari, plan finisaje pereti, plan tavane, plan pardoseli, plan circuite, plan electrice, plan securitate (la unele banci), plan mobilier, plan marketing (firme luminoase interioare si exterioare), sectiuni (elevatii interioare), fatade, tablou de tamplarie, detalii de prindere a firmei luminoase si de plafon/scafe, detalii semnalistica.
Proiectul trebuie inregistrat de arhitect la Ordinul Arhitectilor. Documentele scrise si plansele trebuie printate, dupa care trebuie verificate de un specialist (arhitectura si structura, partea de desfiintari). Trec sub tacerea bucataria din spatele obtinerii autorizatiei de construire, poate nu depune el pentru avize, poate se ocupa altcineva de obtinerea expertizei tehnice.
Prin urmare, luand in calcul DOAR proiectul, desenat si corelat in doua zile, drumurile si timpul investit in dezvoltarea lucrarii, concluziile sunt:
– esti platit pe zi de lucru de parca ai presta munca necalificata
– astfel de proiecte tip te provoaca cel mult cu gasirea unor solutii la nivel de detaliu, acolo unde conceptul nu se muleaza pe situatia din teren
– nu poti psihic sa lucrezi inseriat prea multe proiecte, sau ai nevoie de o pauza, pe langa oboseala fizica acumulata aproape ca somatizezi un ulcer gandindu-te la ele…
De ce totusi?…uneori, pur si simplu nu gasesti altceva de lucru si, daca stai sa te gandesti, it’s a dirty job, but somebody’s gotta do it :).