Proiect DIY de sezon
Azi mi-am inceput ziua studiind problema ventiloconvectoarelor. De cate feluri sunt, cu ce functioneaza, cum se pot conecta la diverse centrale si instalatii de incalzire gandite anterior intr-o anume logica… calcul de puteri, estetica, montaj in tavanul de gips carton sau de tip split, preturi. Am studiat site-urile producatorilor, am citit pareri pe forumuri. Universul instalatiilor este intotdeauna fascinant, tehnologia evolueaza si trebuie sa tii pasul cu ea, iar arhitectii se presupune ca stiu franturi din toate. Adica, nimic, spun rautaciosii…sau, suficient cat sa vorbeasca limba diverselor specialitati implicate in proiectare, spun optimistii.
Am citit, deci, pana cand a inceput sa ma doara capul si m-am gandit ca e prea cald. Trebuie facut ceva, am nevoie de o umbrire mai eficienta a micutei mele terase. Asa ca am deschis un nou topic in Google- prelate si alte solutii de umbrire. Scump. Inteleg ca sunt materiale speciale, cu filtre si alte chestii dar… Nu mai bine intind eu cu niste carabine doua sfori si prind de ele un textil verde pus in doua/ trei, cat sa asigure o umbra aproximativa? Oricum, o plasa impermeabila pe care sa o scuture vantul si sa faca burta de la ploaie nu ma prea incanta. Prefer un material prin care sa treaca curentii de aer, sa nu simt ca nu pot respira.
Zis si facut. Detin, de la o activitate de gradi a fetitei niste metri de material tesut folosit mai mult in constructii sau pentru a proteja proprietatile de priviri indiscrete. Tema pentru parinti era sa confectioneze haine din materiale reciclabile, in vederea organizarii unei parade a modei. Am bricolat atunci, cu un oarecare succes, o rochita verde minunata. Din pacate o cam zgaria pe mandra, asa ca am renuntat la idee si am trecut pe hartie pliata in evantai, cam cum erau fustitele de pionieri din copilarie. A fost bine si asa.
Din resturile de material de atunci, mi-am executat cu rabdare proiectul propus, capsand pe alocuri un soi de tiv la ambele capete, prin care am trecut sfoara. Imi place sa folosesc capsatorul de birou, urasc sa cos. A urmat operatiunea de intindere a prelatei astfel obtinute si legarea capetelor de sfoara de ce am reusit si eu, cat mai sus, intr-un soare deloc prietenos. A existat si un moment culminant, reprezentat de blocarea mainii mele drepte intre doua scanduri. Cu mana stanga tineam un capat de sfoara pe care vroiam sa il prind in locasul in care se iteau acum comprimate 3 degete. Un picior imi era in aer, celalalt se balansa periculos pe spatarul unui scaun. Imi venea sa rad, pur si simplu nu reuseam sa imi extrag mana din capcana. Am mai patit asa ceva in copilarie, intr-o gara- venea trenul si eu ramasesem cu cotul intr-o banca de lemn… dar de, eram copil. Evident, soarele ardea ca un nebun, alterandu-mi judecata si, ca bonus, fetita racnea sa o ajut cu ceva. Fireste ca in final, dupa ceva chin, am reusit sa ma eliberez.
Acum, am prelata de soare. Sigur, au mai cedat capse, am mai adaugat sfoara. Pe scurt, un proiect diy lejer, care ar fi iesit minunat daca as fi avut mai multa plasa la dispozitie. Il voi relua cu siguranta, cu forte noi.