Topite de ploaie
Ganduri amestecate si simtiri duale, in pasajul acoperit cu policarbonat, asteptand sa treaca ploaia cea mare, ca aia mica e ok si ajung eu pana acasa cu copil cu tot. Lume multa, aliniata pe marginile scarilor care urca spre suprafata, spre ruperea de nori. Toti cauta un loc mai bun, de unde sa vada mai bine, ca la teatru, ce se petrece afara.
Ne masuram din priviri, pe furis. Constat cu invidie- doamna corpolenta are si umbrela, si pelerina de ploaie, si o punga pe cap, dar tot nu paseste sub dus. Bunica cu fusta verde l-a instalat pe baietelul in pantaloni scurti pe o treapta, pe o sacosa si acum ii da sa manance niste covrigei. Bunicile au mereu pungi la ele. Acum repeta obsesiv- nu te da de pe punga, e ud, e rece, e murdar, etc.
Un parait mai puternic si doi pensionari incep sa comenteze- e grindina, domnule…Tine plasticul asta? Da…e prins pe structura metalica, nu vedeti?…Detaliile tehnice curg, suscitand interesul audientei pestrite. Ce urgie… pana si paznicul pasajului e tentat sa iasa din cutiuta lui sa cerceteze lucrurile mai de aproape, eventual sa lege o vorba, doua, cu lumea blocata in taramul lui, de sub pamant. Iar numarul celor ce privesc fascinati suvoaiele de apa creste cu fiecare oprire a tramvaielor deasupra pasajului.
Oooo…Asa da! Tanarul cu tatuaj nici nu a clipit cand a fost atins de apa si, cu pas egal, inainteaza in ploaie calm, bravand situatia. Il urmeaza alergand intr-un soi de drimbling o tanara cu umbrela rosie. Pff, tinerii de azi. Ma uit la fetita mea care topaie ca o bila pe trepte si stiu ca nu mai pot astepta mult si ca le voi urma cu siguranta exemplul, in curand.
Un domn cu salopeta tine in brate un caine micut ud. Acum l-am observat. Deci de aici mirosul.
Bun, propun fetitei sa alergam prin ploaie ca nebunele pana acasa. Entuziasmul e cel scontat. Ne apropiem de iesire si ne incurajam reciproc. Doamna cu baietelul ne avertizeaza sa nu purcedem la actiune, sa mai asteptam- este foarte, foarte periculos. Dezabrobare si pe flancul stang, doamna corpolenta clatina tacuta din cap.
Am tasnit! Fetita tipa si rade si nu rateaza nicio balta. Ma tin dupa ea si ma contaminez de veselie. Tusti si sub burlanul care deverseaza fara greata apa fix in mijlocul trotuarului. Uraaa…Mai radem noi, mai rad si muncitorii de la santierul din colt…mai radem si noi de ei ca doar toarna beton pe cea mai nefericita vreme pentru operatiunea in cauza…si gata, am ajuns.
A fost bine, stati linistiti. Nu ne-am topit 🙂