Impact- vrei sa fii arhitect?

impactTot ce faci are impact asupra ta si asupra celorlalti. Absolut orice actiune declanseaza o reactiune, unele sunt de bun augur, altele afecteaza iremediabil un individ sau o societate. Din acest punct de vedere, prin actiunile pe care le presupun, unele profesii capata o vizibilitate a impactului mai mare decat altele, iar arhitectura este in fruntea listei. Si pe drept cuvant, “Un doctor îşi poate îngropa greşelile, însă un arhitect nu poate decât să-şi sfătuiască clienţii să planteze viţă de vie”, spunea Frank Lloyd Wright.

Sa ne gandim, de exemplu, la o casa nereusita pe langa care trecem zilnic si care ne influenteaza negativ starea sufleteasca. Acea constructie are impact asupra proprietarului si familiei lui, asupra vecinului, populatiei din cartier si a trecatorilor ocazionali prin zona, veniti din alte parti ale orasului. Dar o biata casuta are sanse mari sa fie remodelata, reconvertita estetic in ceva digerabil. La scara mai mare, daca nu mai vorbim de o simpla locuinta ci de o constructie reper a orasului, situata central, cap de perspectiva peste cateva strazi si cartiere, eventual imagine emblematica reprodusa pe carti postale, impactul este mult mai profund si afecteaza cu siguranta un numar mult mai mare de oameni.

Prin urmare, munca arhitectului nu poate fi mascata si ramane vizibila, palpabila, supusa criticilor mai multor generatii. Acest lucru adauga presiune.

Munca arhitectului trebuie sa fie o forma subiectiva de arta (pe care o transcede, desigur), prin componenta fizica sculpturala, cu preocupari pentru materiale, compozitie, jocul umbrelor, expresie care impresioneaza privitorul. Acest lucru consuma creativitatea si emotiile autorului.

Munca arhitectului trebuie sa protejeze spiritul locului si mostenirea culturala a unei societati, sa educe gusturi. Acest lucru responsabilizeaza.

Munca arhitectului trebuie sa asigure sanatatea, siguranta si bunastarea comunitatii, arhitectul raspunzand legal pentru incalcarea setului de norme general agreate in acest sens. Acest lucru limiteaza optiunile de proiectare si sperie totodata.

Munca arhitectului este intotdeauna o provocare cu un puternic impact social, cultural si asupra mediului. Dar si un urias impact asupra arhitectului.

Mai vrei sa fii arhitect?