Alegerile mele la “Elle Decoration Romanian Design Award” 2015

Prestigiosul concurs lansat de publicatia Elle Decoration premiaza lucrari ale persoanelor activand in domeniul amenajarilor interioare sau designului de obiect, executate in ultimii doi ani. Dupa o preselectie intreprinsa de specialistii din cadrul redactiei revistei, o platforma online a facut posibil votul publicului larg, care va stabili in curand castigatorii, in numarul revistei din 15 decembrie. In prezent, votul s-a incheiat, proiectele participante putand fi urmarite aici.

elle

Din experienta editiilor trecute, apreciez ca sistemul de vot ales nu este neaparat cel mai corect, intrucat fiecare participant a apelat la metode mai mult sau mai putin dibace de promovare a propriului proiect, antrenand in retelele de socializare cat mai multi prieteni sau cunoscuti care sa il ajute sa obtina un numar mare de voturi. Nu insist pe latura alegerilor subiective si nici pe cea a nespecialistului “furat” de anumite elemente de decor care nu sunt neaparat acel “je ne sais quoi” care ar propulsa pe drept in topul fruntas un proiect si ar face diferenta reala intre ceva valoros si inedit si ceva mai putin inovativ, dar cu priza la public. Pe undeva, e corect, suntem cu totii “jurizati” de clentii nostri, specialisti au ba.

Prin urmare, indiferent de castigatori, sa ne bucuram de design de buna calitate, de culoare si de idei bune. Personal, mi-au placut:

Fotoliul Armchair X2, de Diana Nitreanu, lampadarul LightTale de Mira Ene, Codrin Stanciulescu, Po’Arta de Robert Zotescu

– mi-a placut atmosfera din Fumetto al lui Laurentiu Stanescu, dar si cea din restaurantul Shift de Calin Radu, Dan Enache, Alice Ionita, Ioana Stan

– apartamentul Urban Spaces de Diana Nitreanu, Cristina Stroe, Laurentiu Stanescu, Radu Bubulete, apartamentul H de Bogdan Ciocodeica, Diana Rosu, Attila Kim si apartamentul Camping de Marilena Popa, Mihnea Ghildus.

Dar cel mai mult mi-a placut faptul ca mi-a fost greu sa aleg, ca mai prin toate amenajarile gaseam lucruri frumoase, incep sa fie multe proiecte bune si multi autori talentati.

Enjoy!